Statul cumpara ambulante prin IGSU

Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta a fost desemnat de Guvern, prin OUG, unitate pentru achizitia centralizata de autospeciale/ambulante pentru Serviciul Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare din cadrul Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, precum si pentru serviciile de ambulanta judetetene si pentru Serviciul de Ambulanta Bucuresti-Ilfov.

Potrivit Guvernului, achizitia centralizata va permite economii substantiale, ca urmare a cresterii cantitatilor achizitionate, iar serviciile de urgenta vor putea fi dotate cu ambulante de calitate la preturi inferioare celor achizitionate neunitar, prin autoritati contractante distincte.

Un alt avantaj va fi standardizarea echipamentelor aferente si a modului de organizare a acestora in cadrul ambulantelor, asigurand interoperabilitatea resurselor SMURD – serviciile de ambulanta judetene/Serviciul de Ambulanta Bucuresti-Ilfov – care actioneaza in sistem integrat in cazul accidentelor majore cu victime multiple.

In acest fel, vor putea fi aplicate proceduri de lucru unitare in utilizarea echipamentelor, inclusiv a celor care permit transmiterea la distanta a datelor privind starea victimelor, si se va asigura o reducere semnificativa a costurilor cu mentenanta, dar si a celor care implica pregatirea de specialitate a personalului SMURD si al serviciilor de ambulanta.

Decizia de centralizare a achizitiilor de ambulante a fost luata in regim de urgenta in scopul cresterii capacitatii de raspuns la urgentele medicale prespitalicesti, avand in vedere cresterea perioadelor de indisponibilitate a autospecialelor/ambulantelor si riscul crescut in exploatare, ca urmare a uzurii acestora, precum si degradarea continua si accelerata a acestui tip de resurse din dotarea serviciilor publice de urgenta.

Potrivit actului normativ aprobat de Guvern, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, in calitate de unitate de achizitii centralizata, incheie acorduri-cadru in nume propriu, in baza carora semneaza si deruleaza contracte subsecvente.

Coordonarea tuturor activitatilor care privesc finantarea, derularea procedurilor de achizitie si livrarea autospecialelor si ambulantelor revine secretarului de stat sef al Departamentului pentru Situatii de Urgenta al Ministerului Afacerilor Interne.

Lista cu necesarul de autospeciale/ambulante, pe tipuri si cantitati, raportat la perioada de valabilitate a acordului-cadru, se avizeaza de catre Comisia interministeriala pentru suport tehnic (CIMST), la propunerea Directiei Generale Management-Urgente Medicale din cadrul Departamentului pentru Situatii de Urgenta al Ministerului Afacerilor Interne (DGMUM), precum si a directiei de specialitate din cadrul Ministerului Sanatatii.

FA-TI O PROGRAMARE !

Contact

Telefon Mobil

0732 504 987

Telefon Fix

0237 704 718

E-mail

contact@bionursecuore.ro

Facebook

Bionurse Cuoare

Harta Site